Skip to main content
Dacia va lansa autovehiculul electric Dacia Springalt_news

Fidelă reputației sale de ingeniozitate, Dacia deschide o nouă pagină din istoria sa, odată cu prezentarea showcar-ului Dacia Spring care prefigurează primul model 100% electric al mărcii. 

Dacia Spring electric se înscrie în viziunea Grupului Renault de a oferi o mobilitate durabilă, accesibilă tuturor, respectând valorile și filozofia mărcii Dacia. Acest showcar prefigurează un model de segment mini cu 5 uși și 4 locuri, beneficiind de o motorizare 100% electrică. Spațios, vehiculul afișează atributele recunoscute ale mărcii : simplitate, robustețe și accesibilitate.  

Ușoară și compactă, versiunea de serie vizează o autonomie de circa 200 km conform normelor WLTP, fapt care garantează o utilizare polivalentă, atât în mediul urban, cât și pe trasee interurbane. Modelul de serie va fi disponibil în 2021.
Pentru a reuși această nouă revoluție, Dacia profită de experiența de 10 ani a Grupului Renault, pionier și lider în materie de mobilitate electrică

Beneficiind de o motorizare 100% electrică și de o baterie adaptată pentru o utilizare cotidiană, Dacia Spring răspunde nevoilor pragmatice de mobilitate urbană și interurbană. Robust, vehiculul oferă atât clienților particulari, cât și proprietarilor de flote, toate avantajele mașinilor electrice: ușurința în manevrare, funcționarea silențioasă, absența vibrațiilor, emisiile zero. În plus, alimentarea este simplă, iar nevoile de întreținere ale vehiculului sunt reduse.

Dacia Spring reprezintă astfel o soluție ideală pentru noile servicii de mobilitate, precum flotele de vehicule în car-sharing. Versiunea de serie va fi propusă așadar și pe această piață, în care Grupul Renault este deja angajat cu cea mai mare flotă de vehicule în car-sharing din Europa (7 800 ZOE, Kangoo Z.E. și Twizy).

citește mai mult